Când supunerea nu înseamnă consimțământ

Winston Churchill spunea: ”Complianța este hrănirea crocodilului în speranța că acesta te va mânca ultimul.”

O victimă nu încetează să fie victimă pentru că nu a strigat, nu a fugit, nu a opus rezistență fizică sau nu și-a denunțat imediat agresorul. În cazul traficului de persoane și al exploatării sexuale, conduita vizibilă poate fi profund înșelătoare. Ceea ce pare din exterior acceptare, cooperare sau participare voluntară poate reprezenta, în realitate, o încercare de supraviețuire într-un context dominat de frică, amenințare și lipsa alternativelor reale.

Cercetările arată că persoanele traficate pentru exploatare sexuală sunt expuse frecvent unor forme repetate de violență fizică, sexuală și psihologică. Consecințele pot include simptome de stres posttraumatic, depresie, anxietate, disociere și dificultăți importante în funcționarea relațională și sexuală (Hossain et al., 2010; Ottisova et al., 2016).

Înțelegerea acestor reacții este esențială nu doar pentru psihologi și psihoterapeuți, ci și pentru polițiști, procurori, judecători, medici, asistenți sociali și pentru orice profesionist care intră în contact cu supraviețuitorii traficului de persoane.

Ce înseamnă complianța sexuală traumatică?

În acest articol, expresia complianță sexuală traumatică este folosită descriptiv pentru a desemna un comportament sexual aparent conform, care nu provine din dorință autentică sau dintr-o alegere liberă, ci din frică, constrângere, control coercitiv, disociere și nevoia de a reduce pericolul.

Termenul nu reprezintă un diagnostic clinic și nu este utilizat în mod uniform în literatura științifică. Cercetarea folosește mai frecvent concepte precum appeasement — conciliere defensivă —, compliance sau disociere în timpul comportamentului sexual. Tocmai de aceea, complianța sexuală traumatică trebuie înțeleasă ca o formulare integratoare, prin care sunt descrise mai multe mecanisme traumatice ce pot determina victima să se supună aparent fără să consimtă autentic.

Consimțământul presupune capacitatea și libertatea reală de a alege, precum și posibilitatea efectivă de a spune „nu” fără teama unor consecințe grave. Atunci când o persoană se află sub amenințare, este izolată, supravegheată, dependentă economic sau emoțional ori se teme pentru propria viață sau pentru siguranța familiei sale, libertatea sa de alegere este profund compromisă.

În plus, Protocolul Organizației Națiunilor Unite privind traficul de persoane precizează că acordul victimei față de exploatarea intenționată este lipsit de relevanță atunci când au fost folosite mijloace precum forța, amenințarea, constrângerea, frauda, înșelăciunea sau abuzul de vulnerabilitate (United Nations, 2000).

De ce victima poate să nu opună rezistență?

Imaginea victimei care luptă, fuge sau solicită imediat ajutor este doar una dintre formele posibile de reacție la pericol. Organismul uman nu răspunde la traumă exclusiv prin luptă sau fugă. În anumite condiții pot apărea blocajul, supunerea, amorțirea emoțională, deconectarea psihică sau încercarea de calmare a agresorului.

În situațiile de captivitate psihologică și violență repetată, opoziția directă poate fi percepută ca inutilă sau extrem de periculoasă. Victima poate ajunge la concluzia că rezistența va intensifica agresiunea, în timp ce conformarea aparentă ar putea reduce durata violenței, severitatea pedepselor sau riscul de a fi ucisă.

Bailey, Dugard, Smith și Porges (2023) propun conceptul de appeasement pentru descrierea unei strategii de supraviețuire prin care persoana încearcă să diminueze pericolul calmând agresorul, evitând confruntarea și adoptând o conduită aparent cooperantă. Autorii consideră această perspectivă mai adecvată și mai puțin stigmatizantă decât explicațiile bazate pe așa-numitul „sindrom Stockholm” (Bailey et al., 2023).

În limbajul clinic și popular, o reacție asemănătoare este numită uneori răspuns de tip fawn. Totuși, termenul fawn nu este consacrat uniform în cercetarea privind sexualitatea sau traficul de persoane. Din punct de vedere academic, este mai prudent să vorbim despre conciliere defensivă, supunere pentru supraviețuire sau comportament de appeasement.

Frica și controlul coercitiv

În exploatarea sexuală, frica nu se limitează la momentul unui act violent. Ea poate deveni o stare permanentă, alimentată prin amenințări, supraveghere, umilire, izolare, manipulare afectivă, datorii impuse, confiscarea documentelor și alternarea violenței cu promisiuni de protecție sau afecțiune.

Acest sistem de control reduce treptat autonomia victimei. Persoana poate ajunge să creadă că nu există nici o cale de ieșire sau că orice tentativă de fugă va produce consecințe mai grave. În asemenea condiții, complianța poate funcționa ca o formă de gestionare a unui pericol perceput ca inevitabil.

În cazul copiilor și adolescenților, exploatarea sexuală comercială este considerată o formă severă de abuz, asociată frecvent cu vulnerabilități anterioare, precum neglijarea, violența domestică, instabilitate sau lipsa unui sprijin sigur. Aceste vulnerabilități nu fac victima responsabilă pentru exploatare, ci reprezintă circumstanțe pe care traficanții le identifică și le folosesc pentru a institui dependența și controlul (Barnert et al., 2017).

Disocierea: corpul rămâne, mintea încearcă să evadeze

Disocierea reprezintă un mecanism psihologic prin care persoana se deconectează parțial de la ceea ce simte, gândește sau trăiește corporal. În timpul unei experiențe sexuale traumatice, victima poate părea prezentă și poate executa ceea ce i se cere, în timp ce, la nivel intern, trăiește amorțire, irealitate, detașare de propriul corp sau fragmentarea experienței.

Studiul realizat de Hansen și colaboratorii săi a identificat experiențe disociative în timpul comportamentului sexual în rândul unor adulți cu antecedente de abuz sexual în copilărie. Cercetarea nu a fost realizată exclusiv pe victime ale traficului de persoane, dar oferă un fundament relevant pentru înțelegerea discrepanței dintre conduita sexuală observabilă și experiența psihică internă (Hansen et al., 2012).

Alte cercetări au analizat disocierea și amorțirea emoțională apărute chiar în timpul situațiilor sexuale. Rezultatele arată că istoricul de traumă sexuală și simptomele posttraumatice pot influența capacitatea persoanei de a rămâne conectată la propriile emoții, senzații și limite în momentul interacțiunii sexuale (Stappenbeck et al., 2016).

Prin urmare, prezența corporală nu este echivalentă cu participarea psihică, iar efectuarea unor acțiuni sexuale nu demonstrează automat existența dorinței sau a consimțământului.

Complianța nu este consimțământ

O victimă poate să nu opună rezistență, să execute cerințele exploatatorului, să inițieze uneori un comportament sexual pentru a evita o agresiune mai brutală, să minimalizeze ceea ce i s-a întâmplat sau chiar să îl apere pe agresor. Nici una dintre aceste conduite nu trebuie interpretată izolat de contextul în care a apărut.

A întreba doar „De ce nu a fugit?” sau „De ce nu a spus nu?” înseamnă a ignora raportul de putere, amenințările, dependența și efectele traumei. Întrebarea relevantă este: Ce pericol încerca persoana să evite și ce alternative reale avea în acel moment?

Raportul elaborat de Haskell și Randall (2019) pentru Departamentul de Justiție al Canadei arată că victimele agresiunilor sexuale sunt evaluate adesea în raport cu stereotipul „victimei ideale”: se așteaptă ca ele să reziste, să întrerupă imediat contactul cu agresorul, să raporteze rapid și să ofere o relatare perfect coerentă. Aceste așteptări nu reflectă diversitatea reacțiilor traumatice și pot conduce la interpretarea greșită a comportamentului victimei (Haskell & Randall, 2019). Lipsa rezistenței nu dovedește consimțământul. Relația ulterioară cu exploatatorul nu anulează abuzul. Iar comportamentul aparent cooperant nu transformă exploatarea într-o interacțiune liber consimțită.

Efectele nu dispar odată cu ieșirea din exploatare

Mecanismele care au ajutat victima să supraviețuiască pot continua să funcționeze și după îndepărtarea pericolului. Persoana poate avea dificultăți în a-și recunoaște dorințele, a formula limite, a refuza contactul sexual sau a diferenția siguranța autentică de pseudo-siguranță obținută prin supunere.

Corpul poate rămâne asociat cu pericolul, rușinea sau utilizarea forțată. Intimitatea poate declanșa reacții de teamă, amorțire, evitare ori disociere. Unele persoane pot continua să accepte contacte sexuale nedorite pentru a preveni conflictul, pentru a nu pierde relația sau pentru a-l mulțumi pe celălalt, chiar dacă exploatarea propriu-zisă s-a încheiat.

Trauma sexuală poate afecta relația cu propriul corp, accesul la dorință, plăcerea, comunicarea limitelor și capacitatea de a trăi intimitatea în siguranță. Recuperarea sexuală nu apare automat prin simpla încetare a abuzului, ci presupune reconstruirea treptată a autonomiei corporale și a sentimentului de control (Zoldbrod, 2015). Aceste dificultăți nu trebuie tratate ca „alegeri greșite” sau ca semne ale unei lipse de voință. Ele sunt efecte comprehensibile ale unei organizări psihice modelate îndelung de amenințare și control.

Cum trebuie înțeleasă victima în practica profesională?

O abordare centrată pe înțelegerea traumei pornește de la recunoașterea faptului că unele comportamente aparent contradictorii au avut o funcție de supraviețuire. Profesionistul nu ar trebui să înceapă prin a judeca reacția victimei, ci prin a analiza contextul în care aceasta s-a format. Intervenția trebuie să urmărească restabilirea siguranței, reducerea riscului de retraumatizare și redobândirea treptată a controlului personal. Victima are nevoie să fie ajutată să distingă între conformare și alegere, între intimitate și control, între liniștea obținută prin supunere și siguranța construită prin respectarea limitelor.

Literatura privind serviciile acordate supraviețuitorilor traficului de persoane arată că nevoile acestora sunt complexe și presupun un răspuns coordonat, care poate include sprijin psihologic, medical, social, juridic și material. Intervențiile izolate sau lipsite de sensibilitate față de traumă riscă să repete experiența de neputință și pierdere a controlului trăită în exploatare (Hemmings et al., 2016).

Organizația Mondială a Sănătății subliniază, de asemenea, necesitatea unei abordări integrate a traficului de persoane la nivelul sistemelor de sănătate și importanța pregătirii profesioniștilor pentru identificarea și sprijinirea persoanelor traficate (World Health Organization Regional Office for Europe, 2023).

Este important să păstrăm rigoarea conceptuală. Nu există încă un corp amplu și unitar de studii dedicate exclusiv complianței sexuale traumatice la victimele traficului de persoane. O parte dintre explicațiile existente provin din integrarea cercetărilor privind traficul, violența sexuală, disocierea, controlul coercitiv și comportamentul de appeasement. De asemenea, nu toate victimele reacționează în același mod. Unele luptă, altele fug, se blochează, se supun aparent sau alternează între aceste răspunsuri. Existența unui mecanism posibil de supraviețuire nu trebuie transformată într-o explicație automată pentru comportamentul fiecărei persoane.

Conceptul trebuie folosit pentru a deschide analiza, nu pentru a înlocui evaluarea individuală. Scopul este să se împiedice confundarea conduitei observabile cu experiența internă și să se reducă riscul ca tocmai strategiile prin care victima a supraviețuit să fie utilizate ulterior împotriva ei.

În cazul victimelor traficului de persoane, comportamentul sexual aparent conform nu poate fi separat de frică, constrângere, dependență, control coercitiv și traumatizare repetată. Supunerea poate fi o strategie de diminuare a pericolului. Tăcerea poate fi protecție. Lipsa luptei poate fi blocaj iar participarea aparentă poate coexista cu disocierea și absența unei alegeri autentice.

Complianța sexuală traumatică nu trebuie interpretată drept consimțământ, complicitate sau disponibilitate sexuală. Ea poate reprezenta expresia unei persoane care, într-o situație extremă, a făcut ceea ce a putut pentru a rămâne în viață. Înțelegerea acestei realități schimbă fundamental întrebarea adresată victimei. În loc de „De ce ai acceptat?”, o abordare centrată pe traumă întreabă: „Ce ai fost nevoită să faci pentru a supraviețui?”

Referințe

Bailey, R., Dugard, J., Smith, S. F., & Porges, S. W. (2023). Appeasement: Replacing Stockholm syndrome as a definition of a survival strategy. European Journal of Psychotraumatology, 14(1), Article 2161038. doi:10.1080/20008066.2022.2161038

Barnert, E. S., Iqbal, Z., Bruce, J. S., Anoshiravani, A., Kolhatkar, G., & Greenbaum, J. (2017). Commercial sexual exploitation and sex trafficking of children and adolescents: A narrative review. Academic Pediatrics, 17(8), 825–829. doi:10.1016/j.acap.2017.07.009

Hansen, N. B., Brown, L. J., Tsatkin, E., Zelgowski, B., & Nightingale, V. (2012). Dissociative experiences during sexual behavior among a sample of adults living with HIV infection and a history of childhood sexual abuse. Journal of Trauma & Dissociation, 13(3), 345–360. doi:10.1080/15299732.2011.641710

Haskell, L., & Randall, M. (2019). The impact of trauma on adult sexual assault victims. Department of Justice Canada.

Hemmings, S., Jakobowitz, S., Abas, M., Bick, D., Howard, L. M., Stanley, N., Zimmerman, C., & Oram, S. (2016). Responding to the health needs of survivors of human trafficking: A systematic review. BMC Health Services Research, 16, Article 320. doi:10.1186/s12913-016-1538-8

Hossain, M., Zimmerman, C., Abas, M., Light, M., & Watts, C. (2010). The relationship of trauma to mental disorders among trafficked and sexually exploited girls and women. American Journal of Public Health, 100(12), 2442–2449. doi:10.2105/AJPH.2009.173229

Ottisova, L., Hemmings, S., Howard, L. M., Zimmerman, C., & Oram, S. (2016). Prevalence and risk of violence and the mental, physical and sexual health problems associated with human trafficking: An updated systematic review. Epidemiology and Psychiatric Sciences, 25(4), 317–341. doi:10.1017/S2045796016000135

Stappenbeck, C. A., George, W. H., Staples, J. M., Nguyen, H. V., Davis, K. C., Kaysen, D., Heiman, J. R., Masters, N. T., Norris, J., Danube, C. L., Gilmore, A. K., & Kajumulo, K. F. (2016). In-the-moment dissociation, emotional numbing, and sexual risk: The influence of sexual trauma history, trauma symptoms, and alcohol intoxication. Psychology of Violence, 6(4), 586–595. doi:10.1037/a0039978

United Nations. (2000). Protocol to prevent, suppress and punish trafficking in persons, especially women and children, supplementing the United Nations Convention against Transnational Organized Crime.

World Health Organization Regional Office for Europe. (2023). Addressing human trafficking through health systems: A scoping review.

Zoldbrod, A. P. (2015). Sexual issues in treating trauma survivors. Current Sexual Health Reports, 7, 3–11. doi:10.1007/s11930-014-0034-6

Autor: Deak Denisa-Cristina

💙 Cu multă grijă și înțelegere,

Denisa D.