Am întâlnit multe femei și bărbați care, deși îndrăgostiți, nu reușeau să se apropie cu adevărat. Stăteau la aceeași masă, dormeau în același pat, dar între ei era un zid invizibil. Nu se ridicase din certuri sau din neînțelegeri, ci dintr-un trecut pe care nu știau cum să-l îmblânzească.
„Mi-e frică de atingere”, mi-a spus odată o femeie cu ochii umezi. „Soțul meu nu a făcut nimic greșit. Mă iubește, e blând. Dar în corpul meu încă trăiește o teamă veche, o rușine pe care nu știu cum s-o scot afară.”
Poate și tu ai simțit, cândva, că nu te mai recunoști în propria intimitate. Că, deși îți dorești apropiere, ceva în tine se retrage, se închide, se rupe. Poate ai trecut printr-un abuz. Sau poate nimeni nu ți-a vorbit vreodată cu adevărat despre sexualitate, corp, limite, consimțământ. Ai fost lăsată să te descurci singură într-o lume în care nimeni nu ți-a arătat cum se construiește o relație sănătoasă.
Terapeutul Wendy Maltz vorbește cu tandrețe în cartea sa „The Sexual Healing Journey” despre corpul care a fost rănit și care acum învață, pas cu pas, că poate fi iarăși un loc sigur. Vorbește despre cupluri în care iubirea există, dar e blocată de frici vechi. Și mai ales, ne învață ceva esențial: că sexualitatea nu este doar despre plăcere, ci despre conexiune, vindecare și libertate interioară.
Wendy ne propune pași mici, fără rețete, fără reguli, ci exerciții de reconectare. Să învățăm să ne atingem fără a merge „mai departe”. Să ne privim, să ne ascultăm, să ne alegem un cuvânt de oprire. Să ne redăm controlul asupra corpului nostru. Să nu ne grăbim. Să ne oferim permisiunea de a spune „nu”, chiar și după ce am spus „da”. Și mai ales, să nu ne mai grăbim spre „a fi ca înainte”. Pentru că nu mai suntem „ca înainte”. Suntem mai conștienți, mai fragili, mai autentici.
În cultura noastră, nu prea se vorbește despre asta. Sexualitatea este, de multe ori, redusă la ceva rușinos, murdar sau interzis. Sau, dimpotrivă, e idealizată în forme care pun presiune pe performanță, fără să mai lase loc pentru fragilitate, pentru adevăr. Rușinea spune: „Nu meriți.”, „Ce ai pățit e o pată pe tine.”, „Dacă te simți așa, ești stricată.”, „Nu e bine să vorbești despre asta. Mai bine taci.” Dar ce-ar fi dacă am învăța să ne privim corpul cu mai multă blândețe? Ce-ar fi dacă, într-o relație, am avea curajul să spunem: „Astăzi vreau să fiu aproape de tine în alt fel”? Sau: „Mi-e teamă, dar mi-ar plăcea să explorăm împreună siguranța, nu doar dorința”?
Rușinea nu este a noastră. A fost pusă pe umerii noștri de cei care ne-au rănit, de cei care n-au știut să ne protejeze, de o societate care a preferat tăcerea în locul compasiunii.
Lipsa comunicării este cel mai mare dușman al intimității unui cuplu. Poate cel mai dureros este că nu știm cum să vorbim. Nu știm să întrebăm: „Te simți bine cu asta?” Nu știm să spunem: „Sunt aici. Nu fugi de mine.” Nu știm să mărturisim: „Îmi e teamă. Încă port urmele trecutului.” Și, de teamă să nu rănim sau să fim respinși, tăcem. Dar tăcerea, atunci când doare, nu protejează. Tăcerea izolează.
Educația sexuală comprehensivă, așa cum o promovăm în Asociația IntiMateLEARN, înseamnă și învățarea acestui limbaj al intimității. Un limbaj al blândeții, al consimțământului, al întrebării și al răspunsului sincer. Pentru că nimeni nu ne învață asta la școală. Pentru că prea mulți am învățat doar să ne temem sau să ne prefacem.
Intimitatea poate fi regăsită prin blândețe față de sine, prin comunicare sinceră, prin sprijin, prin învățare, prin răbdare. Uneori, un simplu „sunt aici cu tine” valorează mai mult decât orice gest fizic.
Relațiile sănătoase se învață. Sexualitatea este parte din sănătatea noastră emoțională și socială. Vindecarea este posibilă. Nimeni nu e prea „stricat” ca să fie iubit. Atunci când educația sexuală este făcută cu respect, empatie și curaj, ea schimbă vieți, salvează relații și redă demnitate.
💙 Cu multă grijă și înțelegere,
Denisa D.
